INFORMARE DEZBATERE PUBLICA

Data: 2-10-2017

Luni, 25.09.2017, a fost dezbătut Regulamentul privind desfășurarea negocierilor pentru dobândirea folosinței și accesul la terenurile pe care se efectuează activitățile miniere din cadrul societății, într-o ședință publică desfășurată la sediul Direcției Miniere din strada Tudor Vladimirescu, nr. 1 – 15, mun. Târgu Jiu, județul Gorj.

La dezbatere a participat, din partea Complexului Energetic Oltenia o echipa coordonată de dl. Ion Petroniu – Director Direcția Strategie Dezvoltare, mas-media si un numar de 12 persoane din zonele Runcurelu- Mătăsari și Roșia Jiu.

Dupa prezentarea Regulamentului sustinuta de dl. Ion Petroniu, toate persoanele participante au fost invitate sa-si spuna punctul de vedere cu privire la prevederile noului Regulament.

Persoanele din zonele afectate de activitatile miniere prezente la dezbatere au solicitat informatii cu privire la modul de aplicare a prevederilor din regulament și și-au prezentat problemele personale privind bunurile imobile pe care societatea intenționează să le achiziționeze.

Deși nu a făcut obiectul ședinței publice, reprezentanții societății au oferit lămuriri cu privire la problemele prezentate de persoanele participante.

Singurul punct de vedere in legatura cu Regulamentul a fost prezentat de dl. Coica, facand referire la pct. 2.4 din Regulament. Domnul Ion Petroniu a prezentat argumentele prin care prevederile de la acest punct vin în sprijinul persoanelor afectate de lucrările miniere. Celelalte persoane prezente la dezbaterea publică nu au solicitat modificarea/eliminarea prevederilor acestui punct.