Pentru implementarea ajutorului de stat pentru restructurare aprobat de Comisia Europeană pentru CE Oltenia prin Decizia Comisiei Europene C(2022) 553 final din 26.01.2022 privind Ajutor de stat SA. 59974-2021/C (ex 2020/N, ex 2020/PN) („Decizia Comisiei Europene”),Societatea s-a angajat ca, pentru finanțarea si implementarea noilor proiecte (8 parcuri fotovoltaice si 2 centrale in ciclu combinat pe gaz natural), va desfășura procese de fuziuni și achiziții prin care va selecta investitori pentru a înființa, împreună cu co-investitori, societăți mixte de tip SPV (Special Purpose Vehicles).
1 . În urma procesului de M&A, pentru patru (4) dintre proiecte, investitorul selectat a fost OMV Petrom, societate cu care s-a intrat într-un proces de negociere a Acordurilor Acționarilor și Actelor Constitutive.
La 27.10.2022 au fost înființate următoarele societăți pe acțiuni (SPV) în parteneriat cu OMV Petrom (50% contribuția OMV Petrom și 50% contribuția CE Oltenia) pentru implementarea patru (4) parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 455 MW:
- Parc Fotovoltaic Ișalnița S.A. având: sediul in Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/1317/27.10.2022, CUI 47085089, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 85 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise din SE Ișalnița;
- Parc Fotovoltaic Rovinari Est S.A. având: sediul in Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/1321/27.10.2022, CUI 47086912, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 110 MW pe halda interioară Rovinari Est a SE Rovinari;
- Parc Fotovoltaic Tismana 1 S.A. având: sediul in Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/1318/27.10.2022, CUI 47085097, -pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 128 MW pe halda interioară Tismana 1 a SE Rovinari;
- Parc Solarist Tismana 2 S.A. având: sediul in Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/1320/27.10.2022, CUI 47086300, – pentru implementarea Parcului Fotovoltaic – EMC Roșia-Rovinari (construcția unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 132 MW pe halda interioară din Tismana – EMC Roșia- Rovinari).
2. Pentru celelalte patru (4) parcuri fotovoltaice si CCGT Turceni, în urma procesului de M&A, investitorul a selectat a fost Tinmar Energy, companie cu care s-a intrat într-un proces de negociere a Acordurilor Acționarilor și Actelor Constitutive care s-a încheiat in ianuarie 2023.
La 08.02.2023 au fost înființate următoarele societăți pe acțiuni (SPV) în parteneriat cu Tinmar Energy (50% contribuția Tinmar Energy și 50% contribuția CE Oltenia) pentru implementare a patru (4) parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 280 MW si a unei centrale in ciclu combinat pe gaz CCGT Turceni de cca.475MW:
- Parc Fotovoltaic Turceni S.A., având: sediul în Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/134/08.02.2023, CUI 47594570, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 112 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Turceni ;
- Parc Fotovoltaic Rovinari S.A., având: sediul in Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22, J18/137/2023, CUI 47595410, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 83 MW pe depozitele de zgură și cenușă închise ale SE Rovinari;
- Parc Fotovoltaic Pinoasa S.A., având: sediul în Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/136/2023, CUI 47595401, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 66 MW pe halda exterioară Pinoasa;
- Parc Fotovoltaic Bohorelu S.A., având: sediul în Mun. Tg. Jiu, Str. Victoriei nr.22; J18/133/2023, CUI 47594562, – pentru implementarea unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de ~ 19 MW pe halda exterioară Bohorelu;
- Centrala in Ciclu Combinat pe Gaz (CCGT) Turceni S.A. cu sediul in Tg. Jiu, str. Victoriei 22; J18/135/08.02.2023, CUI 47595398 – pentru implementarea unui centrală pe gaz natural de 475 MW în cadrul Sucursalei Electrocentrale Turceni, care va înlocui o capacitate existentă pe bază de lignit de 330 MW.
3. Pentru proiectul „Construcția unui bloc energetic de tip CCGT de cca. 850 MW pe gaz natural la SE Ișalnițaˮ–s-a înmatriculat următoarea societate pe acțiuni (contribuție capital social 40,1% ALRO S.A si 59,9% S CE Oltenia S.A):
- Societatea POWER Isalnita A. având Sediul in Sat Isalnita, Comuna Isalnita, Str. Mihai Viteazul, nr.101 Jud Dolj, J16/1930/15.09.2023, CUI 48790613,- pentru implementarea unui bloc de 850 MW pe gaz natural la SE Ișalnița .
După infiintarea in parteneriat cu co-investitorii a celor 10 societăți mixte, Ministerul Energiei a încheiat cu noile entități Contractele de Finanțare din Fondul de Modernizare pentru sumele aprobate prin Decizia Comisiei C(2022)3496 final din 23.05.2022.
Responsabilitatea privind:
- derularea procedurilor pentru contractarea de credite de la băncile finanțatoare pentru asigurarea in integralitate a finanțărilor necesare implementării proiectelor;
- derularea procedurilor de achiziție pentru desemnarea si încheierea contractelor ,,la cheie” de proiectare, livrare echipamente, execuție lucrări de construcții si montaj echipamente inclusiv punerea in funcțiune;
- urmărirea si derularea procesului de implementarea a proiectelor,
este a noilor societăți mixte, CE Oltenia si Actionarii OMV Petrom, Tinmar Energy si Alro, revenindu-le responsabilitățile asumate prin Acordurile Acționarilor si prin contractele de prestări servicii încheiate intre societățile mixte si Acționari.
Informații privind participațiile deținute de CE Oltenia se regăsesc la : https://www.ceoltenia.ro/despre/participatii/
ANUNT PUBLICITAR – 23.09.2022
ANUNT PUBLICITAR – 09.05.2022
ANUNT PUBLICITAR – 28.02.2022
ANUNT CU PRIVIRE LA GARANTIA DE PARTICIPARE – 25 noiembrie 2021
ANUNT EXTINDERE TERMEN – din 22 noiembrie 2021
ERATA SI ANUNT ACTUALIZAT – 04.11.2021
- ERATĂ din 4 noiembrie 2021 – La anuntul publicitar din 26 octombrie 2021
- ANUNȚ ACTUALIZAT – 04.11.2021
- STATELE CARE SE ÎNCADREAZĂ ÎN CERINȚELE DE CALIFICARE PREVĂZUTE DE PUNCTELE II.1.(iii) – (v) DIN CAIETUL DE SARCINI
ANUNT PUBLICITAR – 26.10.2021