UE finanţează primul proiect de anvergură care va transforma cărbunele în combustibil curat

Data: 13-07-2014

Sursa: ZIARUL FINANCIAR
Autor: Daniela Stoican

Uniunea Europeană a acordat prima finan¬ţare de anvergură, de câteva sute de milioane de euro, pentru un proiect care va transforma cărbunele într-un combustibil nepoluant, susţinând astfel dezvoltarea tehnologiei de captare şi stocare a carbonului care ar ajuta industriile puternic dependente de cărbune precum cea a Poloniei în contextul normelor europene care obligă la reducerea poluării. Căr¬bu¬nele este cel mai poluant combustibil.

Compania care operează cea mai mare centrală electrică din Marea Britanie, Drax, a obţi¬nut o finanţare de 300 milioane de euro din fonduri europene pentru a construi o centrală ale cărei emisii nocive de dioxid de carbon vor fi captate folosind noua tehnologie, apoi transportate şi îngropate în adâncul Mării Nordului, scrie The Wall Street Journal.

Comisarul european pentru combaterea schimbărilor climatice Connie Hedegaard a declarat că finanţarea europeană va ajuta tehnologia CCS „să facă un pas important înainte“ în Europa şi va elibera adevăratul potenţial al acestei tehnologii în lupta împotriva încălzirii globale. „CCS poate juca un rol, dar trebuie să vedem că funcţionează la scară largă într-un loc anume“, a spus Hedegaard.

Tehnologia de captare şi stocare a emisiilor de dioxid de carbon ale centralelor electrice pe bază de cărbuni era văzută odată ca soluţia cea mai eficientă în combaterea schim¬bărilor climatice, dar în ultimii ani a fost foarte dificil pentru proiectele care intenţionau să folosească această tehnologie să atragă finanţare.

Proiectul britanic va presupune captarea a 90% din dioxidul de carbon produs prin arderea cărbunelui la termocentrala Drax de lângă oraşul Selby din nordul Angliei şi transportarea a două milioane de tone de dioxid de carbon prin conducte până în Marea Nordului.

Anul trecut producţia de cărbune a Marii Britanii a atins cel mai scăzut nivel al ultimilor 15 ani, de 12,8 milioane tone, reprezentând mai puţin de o treime din producţia de la sfârşitul anilor 90, potrivit Reuters.

Premierul Poloniei Donald Tusk a lansat în aprilie ideea unei uniuni europene energetice pentru a reduce dependenţa Europei de energia rusească. Planul său include printre altele utilizarea tehnologiei moderne pentru înlăturarea emisiilor nocive rezultate din arderea cărbunelui. Premierul doreşte să facă din Polonia un exemplu de aplicare a acestei strategii.