Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia, bani în plus la salariile din luna aceasta

Data: 11-01-2023

SURSA:REPORTER 24

Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor primi, în ianuarie, încă o tranşă de 800 de lei din economia la fondul de salarii.

Decizia a fost luată în şedinţa de marţi dintre reprezentanţii sindicatelor şi cei ai administraţiei, scrie Radio Infinit.

În luna decembrie, salariații CE Oltenia au primit încă 1000 de lei din economia la fondul de salarii.

În perioada următoare vor avea loc negocieri pentru creşteri salariale, Jan Popescu, preşedintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, cea mai mare structură sindicală din cadrul companiei, afirmând că vor fi mai mari ca-n 2022, când au ajuns la o medie de 1000 de lei de salariat.