Legea energiei – modificată în Parlament, voința pieței – ignorată

Data: 17-09-2014

Biz Energy | Cristina Trefaș

Prinși în vârtejul schimbărilor legislative, actorii din energie explodează. Lungu, AFEER: Lipsește, cu desăvârșire, dezbaterea publică pe legislația primară

  Ultima oră! Comisia pentru Industrii reacționează la cererile pieței: Ședință publică pe legislația în energie

Comisia pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaților ia taurul de coarne: a decis să medieze situația creată ca urmare a apariției noului Regulament privind contractele bilaterale pe OCOM și a modificărilor care se aduc Legii energiei. Avalanșa de observații/propuneri/declarații publice primite din partea participanților la piață și a asociațiilor de profil au determinat pe reprezentanții Comisiei de specialitate să solicite explicații autorităților și să adune toate părțile într-o ședință publică, la Camera Deptuaților.

Printr-un comunicat, Comisia pentru Industrii și Servicii anunță că, în urma discuţiilor şi dezbaterilor ce au avut loc asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, solicită Departamentului pentru Energie, OPCOM SA şi ANRE transmiterea punctului de vedere şi a informaţiilor privind „Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacţionare a contractelor bilaterale de energie electrică”. Sinteza dezbaterilor şi concluziile aferente vor fi supuse dezbaterilor publice, într-o şedinţă publică ce va avea ca invitaţi pe toţi participanţii la piaţă, precum şi ANRE şi Departamentul pentru Energie, se precizează în comunicat.

Prin urmare, Comisia așteaptă, până la data de 1 octombrie 2014, puncte de vedere şi propuneri privind modificările considerate a fi necesare în legislaţia primară şi secundară în domeniu, după care a va fi anunțată ședința publică.

Noul Regulament privind cadrul de tranzacționare a contractelor bilaterale pe bursă devine operational începând cu ianuarie 2015. Așa că demersul Comisiei de Industrii și Servicii de a organiza o ședință publică în care să pună față în față autoritățile și participanții la piață să se ajungă la un consens pe modificările care se aduc legislației primare și secundare pe energie este mai mult decât binevenit, dar mai ales – constructiv pentru toate părțile implicate.

Piața de energie a luat foc! Pe de o parte, autoritățile s-au pus pe schimbat legi, proceduri, reguli, invocând alinierea la legislația europeană. De cealaltă parte, participanții la piață sunt copleșiți și indignați că nu se ține cont și de voința pieței, semnalând că evenimentele din ultima perioadă atentează la bunul mers al afacerilor lor.

Prezenți la conferințele pe teme de energie, producătorii, furnizorii, distribuitorii, reprezentanții asociațiilor își strigă offurile, poate îi aude cineva! Aflăm astfel de la directorul general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, că – în data de 19 august – a vut loc o întâlnire la primul ministru pe teme de energie, iar președintele ANRE l-a rugat să nu ridice problema amenzilor aplicate, în ultima perioadă, pe piața de energie că situația va fi reglată. „De atunci, CEO a luat 5 amenzi, de ordinul catorva zeci de mii de lei. Modificările aduse procedurilor existente pe OPCOM se întorc împotriva noastră”, a declarat Ciurel, implorând autoritățile la „analiză și corectare”.

„Să tragem linie și să anlizăm ce se întâmplă în piață. Cadrul de reglementare a fost supermodificat în ultimii 2 ani. Se schimbă, din nou, Legea energiei și a gazelor”, a semnalat Corina Popescu, vicepreședinte Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER, fiind completată de președintele AFEER, Ion Lungu, care a sesizat problema riscului legislativ. „Au apărut numeroase schimbări în legislație. Credem că se pot găsi soluții mult mai bune și corecte, care să nu distorsioneze piața”, a precizat Lungu, pledând pentru reintroducerea contractelor bilaterale odată cu modificările ce se aduc Legii 123/2012.

Aflată în dezbatere în Plenul Parlamentului, noua lege a energiei este la un pas de a deveni funcțională. Se joacă ultimele cărți, se fac ultimele modificări. Proiectul publicat pe site-ul Camerei Deputaților a fost retras, chiar înainte de dezbaterile în Plenul Parlamentului, unde a ajuns – de fapt – un alt proiect. Se ajustează, veți avea surpriza unor modificări pe ultima sută de metri, spun sursele noastre parlamentare. Dezbaterea publică pe legislația primară lipsește cu desăvârșire, atrage atenția președintele AFEER.

A venit ziua plății: OPCOM trebuie să achite amenda de un milion de euro

Pentru OPCOM, a venit ziua de plată a amenzii de un milion de euro aplicată de Comisia Europeană. S-a tot sperat ca aceasta se va reduce la jumătate, ca urmare a unor demersuri legale, însă decizia e bătută în cuie, OPCOM trebuie să achite un milion de euro. Această amenda este suportată, în fapt, de consumatorii finali, susțin participanții la piață.

Comisia Europeană a amendat OPCOM, bursa de energie electrică din România, pentru discriminarea comercianților din UE. S.C. OPCOM S.A. a abuzat de poziția sa dominantă pe piața românească a facilitării tranzacțiilor de energie electrică pe piața spot încălcând normele UE în materie de concurență, pentru că impunea firmelor din UE să-şi deschidă sediu permanent în România pentru a intra pe piața angro de energie electrică din ţara noastră. Investigația vizează perioada 2008 – 2013.

De precizat că, decizia CE a venit la o săptămână după ce România a modificat legislaţia în domeniu, eliminarea disciminării pe bursa de energie fiind realizată printr-una dintre modificările aduse Codului fiscal prin Ordonanţa de Urgenţă adoptată de guvern .

Făcând referire la amenda aplicată OPCOM, pe care o plătesc cu toții, participanții la piață trag un semnal de alaramă cu privire la modificările legislative, când și cum se fac acestea și ce implicații au asupra pieței.

Cu regretul sincer în ce privește amenzile plătite de entități din România din cauza unor lucruri stupide, Ion Lungu, președintele AFEER, a atras atenția asupra unei situații de posibil infringement dacă printre modificările care se aduc Legii 123 se strecoară o prevedere potrivit căreia furnizorii și distribuitorii au obligația de a avea puncte de informare la 50 km distanță de consumatori. O astfel de prevedere există deja, însă doar pentru consumatorii casnici. Practic, blochează dreptul furnizorilor și consumatorilor de a-și alege partenerii, ceea ce conduce la un posibil infringement, spune Lungu.

Amenzi pentru operatorii care au participat la licitații unde s-au încheiat contracte flexibile

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Nicolae Havrileț, recunoaște că sunt investigații, respectiv litigii pe piața energiei, urmare a aplicării unor amenzi operatorilor din piață. ANRE a venit cu un nou Regulament privind modalitățile de încheiere a contractelor bilaterale de energie electrică prin licitație extinsă și negociere continuă, care se aplică din ianuarie 2015. Schimbarea regulilor de tranzacționare pe OPCOM nu este pe placul participanților la piață, aceștia contestând ordinul Autorității. Mai ales, că deși ordinul ANRE este valabil începând cu ianuarie 2015, se aplică deja amenzi.

Reprezentanții ANRE sunt deciși să nu cedeze presiunilor din piață. Modificările se impuneau a fi făcute. Legislația secundară trebuie aliniată la legislația primară. Nu erau respectate: Legea 123 – ce prevede nediscriminare și transparență totală, Ordinul 6/2011 și nici procedurile OPCOM, a precizat Havrileț.

ANRE a aplicat amenzi și pentru operatorii care au participat la licitații în cadrul cărora s-au încheiat contracte flexibile, susțin surse din piață.

Operatorii de pe piața energiei s-au opus,vehement, contractelor standard, care impun cantități ferme pe PCCB, însă „voința pieței” pare să  nu conteze pentru autorități!