A venit iar vremea cărbunelui Bătaie pe energia scumpă, dar sigură, produsă de minerii din Oltenia

Data: 13-01-2017

După ani de zile în care temocentralele din Oltenia au fost ignorate, cu grupuri energetice care mai mult stăteau, pentru că energia produsă de ele era necompetitivă, cu pierderi de sute de milioane de euro şi concedieri printre mineri, iată că, în aceste zile, ţara are încă mare nevoie de cărbune. În condiţiile gerului cumplit care s-a abătut peste România, şi care a adus consumuri record de energie electrică, energia lignitului din Oltenia a ajuns să fie factorul-cheie de stabilitate a Sistemului Energetic Naţional, laolaltă cu Hidroelectrica. Dar, în condiţiile în care debitele Dunării sunt la valori extrem de scăzute pentru această perioadă – 1.800 – 2.000 de metri cubi/secundă, iar energia acumulată în lacuri se consumă rapid pentru a asigura vârfurile de consum ale României, rămâne în principal pe Complexul Energetic Oltenia sarcina de a echilibra SEN. Mai mult decât atât, minerii au acum ocazia să facă bani frumoşi, pentru că cererea uriaşă de energie aduce cu sine şi preţuri mari ale acestei mărfi.

Spre lămurire, aducem exemplul unei licitaţii de pe OPCOM, operatorul bursei locale de energie, unde un pachet de energie în bandă de 33.600 de MWh, scoasă la vânzare de CEO, a antrenat o frenezie a ofertelor de răspuns din parte traderilor din piaţă, care au supralicitat pentru a-l cumpăra. Astfel, de la preţul iniţial de 190 de lei/MWh , cerut de CEO, s-a ajuns la oferte de până la 203 lei/MWh, 10 companii luptându-se pentru acest pachet. Într-un final, pachetul a fost adjudecat de EFT Furnizare şi E.ON Energie, la un preţ mediu de 200,91 lei/MWh.

Tranzacţia a fost încheiată pe OPCOM – PCCB (piaţa contractelor bilaterale între companii). Ce este remarcabil la această tranzacţie sunt preţul, cu peste 25% peste media pieţei, şi intervalul de livrare, 1 – 28 februarie 2017, un termen foarte apropiat şi un interval foarte scurt de timp faţă de mdoul în care se fac, de obicei, tranzacţiile pentru această piaţă. Practic, cumpărătorii au dus o luptă acerbă pentru a-şi securiza, în următoarea perioadă de timp, necesarul de energie, chiar şi în condiţiile unor preţuri mari.

Cărbunele ţine de cald mai ales pe vreme severă

Faptul că CEO este acum atât de căutat se explică prin faptul că energia lor este sigură, nu depinde de condiţiile meteorologice (ca în cazul eolienelor, chiar şi al Hidroelectricii – n.r.). Cât timp este cărbune, termocentralele merg în bandă, livrând non-stop energie. Iar cărbune este în cantităţi suficiente, potrivit conducerii CEO, chiar şi în condiţiile consumurilor record din ultimele zile. „Stocurile existente în termocentrale şi în carierele miniere la această oră, precum şi livrările zilnice care se efectuează din cariere către termocentrale permit funcţionarea fără probleme a grupurilor energetice disponibile. Se asigură permanenţa la toate punctele de livrare a cărbunelui, cu redistribuire temporară de personal în unele sectoare de activitate, în scopul menţinerii ritmicităţii descărcării navetelor de cărbune în actualele condiţii climatice care solicită eforturi deosebite pentru buna desfăşurare a acestui proces. CE Oltenia dispune de suficient cărbune pentru producerea de energie electrică necesară onorării contractelor de vânzare energie perfectate şi inclusiv pentru menţinerea stabilităţii SEN în această perioadă,cărbunele dovedind permanent că este cea mai sigură sursă de producere a energiei electrice, indiferent de condiţiile atmosferice”, anunţă conducerea CEO, într-un comunicat.

În acest moment, termocentralele din Oltenia, laolaltă cu cele din Valea Jiului – dar într-o proporţie mult mai mică, asigură circa 30% din producţia de energie a României. Hidroelectrica are, la rândul ei, o cotă de alţi 30%, restul până la 100% fiind împărţit între termocentralele pe gaz, Nuclearelectrica şi producătorii de energie din surse regenerabile. Producţia de energie a României este excedentară, chiar şi în condiţiile unor consumuri interne foarte mari, aşa că surplusul merge la export. Pleacă însă energia ieftină, produsă de Hidroelectrica şi eolieni şi vândută exclusiv de traderi, pentru români rămânând energia mai scumpă, a termocentralelor, efectele urmând a se vedea în facturile la curent din următoarele luni. O Hotărâre de Guvern dată ieri prevede ca, în caz de necesitate, exporturile să fie limitate, sau chiar interzise, pentru ca populaţiei din România să îi rămână suficientă energie la dispoziţie.

Consumul şi producţia de energie din ultima săptămână au reprezentant un balon de oxigen pentru termocentralele din Oltenia şi Valea Jiului. Altminteri necompetitive, producătoare de energie scump şi poluantă, confruntate cu pierderi multianuale de sute de milioane de euro şi cu o schemă de personal supradimensionată,cu zeci de mii de angajaţi, s-a dovedit că România încă se bazează pe ele în condiţii extreme. Cu această ocazie, şi minerii fac bani frumoşi, în prezent, lucrând în ture, asigurând permanenţa 7 zile din 7. Rămâne de văzut dacă autorităţile vor lua în considerare capacitatea unică a CEO şi Complexului Hunedoara de a interveni decisiv pentru echilibrarea SEN sau dacă minerii, în nota ultimilor ani, au soarta pecetluită, iar termocentralele pe cărbune sunt sortite falimentului.

MIHAI SOAREPublicat Vineri, 13 ianuarie 2017