Toma Petcu: Am alocat 1,5 miliarde de lei pentru mărirea capacității la Complexul Energetic Oltenia

Data: 3-05-2017

Sursa:AGERPRES

Peste 1,5 miliarde de lei au fost alocați pentru extinderea exproprierilor necesare măririi capacității Complexului Energetic Oltenia (CEO) în Jilțu de Sud și Roșia, în condițiile în care singura carieră din care se mai exploata era aproape de epuizare, a anunțat, marți, la Antena 3, ministrul Energiei, Toma Petcu.

„Problema principală la CE Oltenia, atunci când am preluat mandatul, era faptul că singura carieră din care exploatau ei și unde mai aveau rezerve era cea din Jilțu de Nord, dar care era și aproape de epuizare, la final de capacitate. Compania a transmis în anii anteriori, chiar din 2014, notificări către minister și către Guvern, în sensul că aveau nevoie să extindă aceste exproprieri, iar acestea, conform legii, se pot face în baza unor Hotărâri de Guvern și pe sume date de Guvern, nu din sumele proprii ale companiilor. Este vorba de Jilțu de Sud și Roșia. Imediat ce s-a creionat bugetul am mers la domnul prim-ministru și la ministrul de Finanțe și am explicat cât de importantă este această extindere. Dacă nu ai materia primă nu mai putem vorbi de funcționare. Deci, am alocat pentru CEO 1,5 miliarde de lei pentru aceste exproprieri, o sumă importantă pentru bugetul României. Am lucrat la HG pentru aceste exproprieri pentru Jilțu de Sud și Roșia, ceea ce înseamnă o mărire de capacitate foarte importantă pentru cei de la Oltenia”, a spus Petcu.

Întrebat despre disponibilizările masive de la CEO, șeful de la Energie a precizat că s-a reușit reducerea la jumătate a personalului convenit inițial prin planul de reorganizare și de restructurare, subliniind că se lucrează și la aplicarea unor scheme de reconversie profesională pentru cei disponibilizați.

„Planul de reorganizare și de restructurare pe care și l-au asumat anul trecut și care este convenit cu Uniunea Europeană prevedea să disponibilizăm 2.000 de oameni, dar am avut o discuție cu conducerea de la CEO și cu cei din Consiliul de Administrație și le-am explicat că dacă este posibil din cei 2.000 să mai reducem și am convenit să fie doar 1.000 de salariați, iar din acești o mie să se uite la partea de TESA, acolo unde de-a lungul timpului din diverse motive au fost încărcate schemele, adică s-au adus oameni în plus. Aceste lucruri s-au și întâmplat într-o bună înțelegere cu sindicatele, pentru că este obligatoriu pe Legea dialogului social, să avem și partenerii sociali. Astfel, din cei 1.000 de salariați, care peste 80% provin din partea de TESA sau unii se pensionau la termen anul acesta, au preferat să aplice pe această schemă și să se fie disponibilizați prin Ordonanță”, a spus ministrul Energiei.

Nu în ultimul rând, Petcu susține că acestor disponibilizați li se va oferi șansa reconversiei profesionale în zona Banatului, în special în cea a Timișoarei, cu ajutorul unei scheme susținute de Mitropolitul Banatului.

„Există și o schemă pe care o avem împreună cu Mitropolitul Banatului. Chiar săptămâna aceasta avem acolo un secretar de stat și împreună cu conducerea CEO vrem să vedem dacă din meseriile și din meseriașii disponibilizați de-a lungul timpului de la CEO și de CE Hunedoara, în zona Banatului, în special în Timișoara, o zonă foarte dezvoltată, putem să facem reconversie profesională. Să-i încadrăm pe această zonă pe sudori, lăcătuși și electricieni, astfel încât să avem grijă ca, după cei disponibilizăm, chiar dacă decizia este comună și este asumată de către ei, să avem în continuare grijă de ei. Pentru acei oameni care mai au 2-3 ani până la pensionare, am cerut conducerii ca ei să primească salarii compensatorii pe această perioadă, să își asigure diferența de venit neîncasat până în momentul în care s-ar fi pensionat. Repet, avem o aplecare asupra problemelor din zona de minerit, întregii zone de minerit”, a adăugat Toma Petcu.

Ministerul Energiei a propus alocarea sumei de 12,77 milioane de lei din bugetul asigurărilor sociale pentru cei 1.000 de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, care vor fi concediați în 2017, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, postat pe site-ul ministerului.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune aprobarea alocării sumei de 12.774 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2017 ce se va aloca pentru plata venitului lunar de completare pentru un număr de 1.000 de persoane disponibilizate în anul 2017 din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia”, potrivit notei de fundamentare.

Pentru anul 2018, suma necesară va fi de 28,6 milioane de lei, pentru 2019 — 20,5 milioane de lei, iar pentru 2020 — 4,7 milioane de lei.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) vrea să disponibilizeze în total 1.740 de angajați în perioada 2017 — 2018, din care 1.000 de angajați în acest an, jumătate față de planurile inițiale, se arată în revizia a doua a Planului de restructurare, reorganizare și eficientizare.

La dimensionarea planului, compania a ținut cont și de faptul că, în perioada decembrie 2016 — ianuarie 2017, Sistemul Energetic Național (SEN) a demonstrat că este dependent de disponibilitatea blocurilor energetice ale CE Oltenia pe fondul lipsei de apă și vânt.

De asemenea, asigurarea combustibilului necesar pentru cele 11 blocuri energetice disponibile a fost imposibilă, deoarece nu au fost emise hotărârile de guvern pentru exproprierea pe cauză de utilitate publică a proprietăților din coridoarele Jilț și Roșia, prin urmare sunt necesare lucrări tehnologice care impun o forță de muncă însemnată.

În plus, fiabilitatea și operarea blocurilor energetice datorită proceselor de disponibilizare anterioare a scăzut sau a devenit deficitară prin plecarea de personal cu expertiză în domeniu.

„Datorită acestor motive, prin acest plan se propune disponibilizarea a 1.000 de salariați față de 2.000 cât erau în planul anterior aprobat pentru anul 2017”, menționează documentul citat.

De asemenea, pentru anul viitor se prevede disponibilizarea a 740 de angajați.

Planul inițial de eficientizare a Complexului Energetic Oltenia, realizat anul trecut, prevedea disponibilizarea a 5.000 de salariați până în 2020, prin plecare voluntară sau pensionare. Pentru 2016 era prevăzută plecarea a circa 2.000 de angajați.

La 31 decembrie 2016, compania avea 14.332 de salariați.

„Este irațional ca CE Oltenia să disponibilizeze personal și implicit să închidă capacități de producție, în condițiile în care grupurile energetice ale companiei sunt conforme cu legislația de mediu, iar alte companii nu respectă aceste prevederi. Nu este normal ca un producător de energie al cărui cost de producție este mai mare decât al CE Oltenia să fie lăsat să funcționeze reducând și profitul și consumând un combustibil foarte valoros și ale căror rezerve sunt spre epuizare (gaz), iar CE Oltenia să-și disponibilizeze salariații în condițiile în care costul de producție al companiei este mult mai mic decât al acelui producător”, mai spun reprezentanții CEO.

Totodată, planul prevede investiții totale de 2,7 miliarde de lei în perioada 2017-2020, din care 655 milioane de lei în acest an.