Statul câştigă 1,57 miliarde lei de la companiile energetice

Data: 2-06-2016

Sursa: FOCUS ENERGETIC

Companiile energetice din România au repartizat tuturor acționarilor dividende în sumă totală de 2,21 miliarde lei (491,7 milioane euro) aferente anului 2015, statul român, prin Ministerul Energiei, încasând 1,57 miliarde lei (350 milioane euro), potrivit unui raport de activitate publicat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei.

Anul trecut, cele mai mari dividende totale le-au dat producătorul de gaze Romgaz (1,04 miliarde lei) și producătorul de energie Hidroelectrica (675,11 milioane lei), din care i-au fost repartizate statului român dividende în valoare de 728,5 milioane lei și respectiv 540,4 milioane lei.

Al treilea plătitor de dividende a fost Electrica, societatea care controlează trei dintre cele opt distribuţii de energie electrică, la care statul este acţionar semnificativ. Dividendele plătite statului, din profitul aferent anului 2015, s-au ridicat la 145 de milioane de lei.

Între societățile energetice care anul trecut nu au generat dividend sunt: OMV Petrom, Rompetrol Rafinare, Complexurile Energetice Oltenia și Hunedoara, Compania Națională a Uraniului, GDF SUEZ Energy România, E.ON Energie România, E.ON Distribuție, Electrocentrale Grup, Elcen București și Constanța și Uzina Termoelectrică Midia.

Comparativ, dividendele cuvenite statului român pentru anul 2014, corespunzător acelorași companii energetice, au fost cu 2% mai mari decât cele aferente anului trecut. Astfel, statul român a încasat din dividendele pentru anul 2014 acordate de către companiile energetice suma de 1,606 miliarde lei.

Dividendele încasate de statul român de la companiile energetice la care era acționar în anul 2013 s-au ridicat la 1,48 miliarde lei, în timp ce dividendele cuvenitele statului român la sfârșitul anului 2012, corespunzător acelorași companii energetice, s-au ridicat la 1,344 miliarde lei.

Portofoliul Ministerului Energiei avea la sfârșitul anului trecut un număr de 29 de operatori din domeniul energiei, și anume societăți naționale, companii naționale, regii autonome și societăți din domeniul energie și resurse energetice care activează în domeniul producției, distribuției și furnizării energiei electrice și termice, al exploatării, prelucrării și valorificării resurselor minerale energetice (cărbune, uraniu, petrol, țiței și gaze naturale).

Ministerul Energiei este acționar unic la 10 companii, acționar majoritar la 9 companii și acționar minoritar la 8 companii. În plus, sub autoritatea Ministerului Energiei sunt două regii autonome.