PATRES cere autorităților să aplice, de urgență, recomandarea Comisiei Europene: România POATE ȘI TREBUIE să crească ținta pentru regenerabile la cel puțin 34% pentru 2030, având în vedere abundența resursei regenerabile

Data: 21-06-2019

SURSA:Invest Energy

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România afirmă că “România POATE ȘI TREBUIE să crească ținta pentru regenerabile la cel puțin 34% pentru 2030, având în vedere abundența resursei regenerabile”. PATRES face apel la autorități să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene. “Se impune un angajament corect pentru viitorul energiei. Energia regenerabilă trebuie să devină o prioritate pentru România, așa cum este pentru toate țările Uniunii Europene. Așa cum am anticipat, în demersurile noastre repetate către autorități și luările de cuvânt la conferințele de specialitate, constatăm – cu satisfacție că – la recomandarea expresă a Comisiei Europene, România – prin Ministerul Energiei – trebuie să revizuiască Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC)”, se precizează într-un comunicat al organizației patronale.

“Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei  Energetice și a PNIESC în așa fel încât să se obțină o cotă de cel puțin 32% sau un procent mai mare. Ca țară membră a UE, trebuie să ne achităm de obligațiile comune, lucru pe care guvernanții noștri îl știu prea bine”, a semnalat PATRES – Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România în comunicatul transmis în luna decembrie a anului trecut. Potrivit comunicatului, în

Raportul semnat de Comisarul pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cańete și transmis tuturor țărilor Uniunii Europene, se precizează că România trebuie să crească substanțial ținta pentru 2030 de energie din surse regenerabile până la cel puțin 34%. Recomandarea vine după ce Ministerul Energiei a propus, în PNIESC, să se asigure doar 27,9% din consumul de energie al anului 2030 din surse regenerabile. O țintă cu mult mai redusă decât obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene, de 32%, după cum PATRES a atras atenția în repetate rânduri în ultimele luni! “Dat fiind potențialul țării noastre, nu este deloc o surpriză – nici pentru noi și, în mod cert, nici pentru guvernanți – că Executivul comunitar cere României să crească ținta, care chiar să fie mai mare cu două procente decât cea stabilită pentru țările UE!  În accepțiunea noastră, România ar trebui să țintească o cotă de cel putin 35%, având în vedere abundența resursei regenerabile pe teritoriul țării noastre”, susține PATRES.

În același document, Comisia Europeană se adresează României și cu recomandarea, care considerăm că este de fapt o cerere ce trebuie îndeplinită, “să sprijine energia regenerabilă, prin luarea de măsuri care să simplifice mediul de operare pentru prosumatori și cooperative energetice, respectiv procedurile de licențiere și autorizare”. Aceasta fiind poziția Comisiei Europene, reprezentanții PATRES se așteaptă la un angajament ferm din partea autorităților române, care trebuie să se conformeze și să ia deciziile corecte pentru viitorul energiei din surse regenerabile în România. “Nu mai putem permite continuarea unei situații nedrepte și care dezavantajează România în raport cu celelalte țări europene. Nu înțelegem de  ce, în România, energia din surse regenerabile este tratată ca o povară, nu ca o oportunitate. Nu vedem sau nu vrem să vedem avantajale. Trebuie să ne schimbăm cu toții percepția. Energia regenerabilă este o soluție viabilă, ieftină, non-poluantă, sustenabilă pentru viitor”, declară Dl Viorel LEFTER, Președinte PATRES.

PATRES face, în continuare, un apel către Guvernul României și autoritățile responsabile, să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene. Ne exprimăm speranța că autoritățile române vor conștientiza, până nu este prea târziu, că trebuie să acționeze rapid și corect pentru viitorul energiei în României, în consens cu țările membre ale Uniunii Europene. Organizația patronală reprezintă interesele a 110 producători de energie din surse regenerabile, cu putere instalată totală de aproximativ 1.800 MW și investiții în sectorul energetic  de aproximativ 2,7 miliarde de Euro.