Nouă lege a energiei: Amenzile cresc de la 5% până la 10% din cifra de afaceri

Data: 18-09-2014

Biz Energy

Misiune îndeplinită în ultimul ceas! Noua lege a energiei scapă România de infringement. Mult mai multe obligații pentru operatorii din piață

  România a scăpat de un nou infrigement din partea Comisiei Europene, pentru care risca penalizări de 30.000 de euro pe zi. Cu doar 10 zile înainte de termenul limită, Camera Deputaților a adoptat modificări la Legea energiei, gazelor naturale și petrolului, obligația de transpunere a directivelor europene fiind astfel îndeplinită.

După îndelungi dezbateri în comisiile parlamentare de specialitate, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, ieri, proiectul de lege cu 241 voturi pentru, un vot împotrivă și 95 abțineri. Senatul a respins proiectul de lege, care modifică Legea 123/2012, Legea 238/2004 și ordonanța de urgenta nr 6/2014, în sedința din 25 august.

Ca să devină operațională, noua lege a energiei trebuie promulgată de președintele Traian Băsescu. Premierul Ponta și-a exprimat speranța că șeful statului va promulga ” o lege importantă care permite un calendar de liberalizare a preţului gazelor pentru populaţie într-un ritm suportabil”.

Deputatul Rodin Traicu, Comisia de Industrii și Servicii: Categoric, am ținut cont de propunerile primite din piață

Parlamentarii au dat votul final ieri, după o mobilizare în forță a Comisiei de Industrii și Servicii, care a finalizat raportul cu numeroase modificări legislative. “Sunt modificări de impact aduse Legii energiei, gazelor și petrolului, la care s-a lucrat foarte mult. Categoric, am ținut cont și de propunerile primite din piață”, ne-a declarat Rodin Traicu, membru al Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților, evidențiind: extinderea calendarului de liberalizare, respectiv suspendarea creșterii prețului la gaze din producția internă pentru consumatorii casnici pe o perioadă de doi ani și jumătate; menținerea coșului la gaze; modificarea regimului juridic în ce privește investițiile noi realizate de Transgaz și Transelectrica, companii care gestionează patrimoniul public în concesiune; a fost introdusă noțiunea de traderi etc.

Iulian Iancu, președinte Comisia de Industrii și Servicii: Operatorii, obligați să publice costurile

Președintele Comisiei, Iulian Iancu, a semnalat noua obligație legală care revine operatorilor de a-și publica costurile, consumatorii având posibilitatea să le analizeze. “Operatorul de transport şi de sistem este obligat să publice toate costurile privind operarea, menţinerea şi dezvoltarea reţelelor, în conformitate cu reglementările ANRE”, potrivit modificărilor aduse legii.

Se va reduce timpul de soluționare a sesizărilor și reclamanților, fiind stabilită o procedură explicită în acest sens. Dar, mai ales cresc amenzile.“Exista o precizare expresă privind amendarea operatorilor care nu respectă aceste prevederi. S-a ajuns în lege sa avem o majorare a amenzilor până la 10% din cifra de afaceri”, a comunicat Iancu deputaților, înainte de a-și da votul pe actul normativ.

“Este definit interesul public — prin urmare orice temere privind atitudinea, comportamentul operatorilor față rețele și față de accesul oricarui consumator acum este înlaturata prin acest statut — interes national, general, public”, a spus Iancu.

Noutățile noii legi aduc schimbări majore pe piața energiei

În raportul suplimentar/înlocuitor al Comisiei de Industrii și Servicii se precizează că intervenţiile legislative vizează, în principal, modificarea regimului juridic al reţelelor de transport, în sensul că noile reţele de transport al energiei electrice care vor fi realizate din sursele proprii ale unui operator de transport nu mai reprezintă proprietate publică a statului şi nu mai sunt incluse în domeniul public al statului, ci constituie proprietate privată a operatorului care a realizat investiţia. “Reţelele electrice de transport al energiei electrice, realizate de către operatori economici care se pot certifica ca operatori de transport şi de sistem, au regimul juridic de proprietate privată şi se pot conecta la reţeaua electrică de transport al energiei electrice în condiţiile de serviciu public reglementate de ANRE” , prevede noua lege.

Totodată, au fost transpuse norme ce privesc condiţiile prin care se realizează separarea proprietăţii şi a activităţilor între operatorii de transport şi de sistem, pe de o parte şi producătorii, distribuitorii şi furnizorii de energie electrică şi/sau gaze naturale, pe de altă parte, preluarea unor drepturi ale consumatorilor prevăzute în anexele celor două directive, modificări suplimentare referitoare la piaţa de gaze naturale precum şi conferirea ANRE a unei poziţii specifice de reglementator autonom, având şi funcţii de arbitru faţă de proprietarul reţelei de transport şi respectiv operatorii de transport şi de sistem.

Traderul de energie electrică – definit în noua lege

O noutate este definirea traderului de energie electrică ca fiind persoana fizică sau juridică care cumpară şi vinde energie electrică exclusiv pe piaţa angro de energie electrică sau la export. Prin urmare, participanţii la piaţa de energie electrică şi structurile operaţionale asociate sunt: producătorul, operatorul de transport şi de sistem, operatorul pieţei de energie electrică, operatorul de distribuţie, furnizorul, traderul de energie electrică şi clientul final.

Furnizorii și distribuitorii de energie și gaze trebuie să dețină puncte de informații la 50 km de locurile de consum ale clienților finali

Furnizorii și operatorii de distribuţie de energie și gaze au obligația de a-și informa clienţii finali, atât prin intermediul punctelor unice de contact şi paginii de internet, conform reglementărilor ANRE, cât şi prin intermediul facturii și materialelor promoţionale, cu privire la drepturile acestora, la legislaţia în vigoare şi la căile de soluţionare a litigiilor în cazul unor cereri, plângeri, sesizări, reclamaţii sau contestaţii.

Respectivul punct unic de contact va coordona punctele de informare regională/locală, ce sunt situate la o distanţă de maximum 50 km de locurile de consum ale clienţilor finali, informațiile fiind oferite gratuit.

O altă obligație pentru furnizori este să restituie sumele plătite de clienți care depășesc, în urma regularizării, 100 lei. Sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare.

În final, o atenționare: valoarea amenzilor a fost majorată considerabil, fiind cuprinse între 8.000 lei până la 250.000 lei, ajungând la 5%-10% din cifra de afaceri anuală dacă se încalcă prevederile legale.