Mediul înconjurător bagă producătorii clasici de energie pe pierdere

Data: 23-08-2018

SURSA: FOCUS ENERGETIC

Problemele privind mediul înconjurător, poluarea, conformarea la condiţionalităţile de mediu ajung să producă pagube producătorilor clasici de energie electrică. Spre exemplu, de ani de zile, Nuclearelectrica, operatorul centralei atomo-electrice de la Cernavodă, plăteşte 2 euro la fiecare megawattoră produs, pentru depozitarea deşeurilor şi dezafectarea reactoarelor. Cum producţia este de aproximativ 1 TWh pe lună (1.000.000 MWh/lună), numai în perioada 1 ianuarie – 31 august 2018 plăteşte 16 milioane de euro pentru respectarea legislaţiei de mediu. Hidroelectrica a anunţat că, din cauza poluării lacurilor de acumulare cu gunoaie, un a reuşit să producă energie la capacitate optimă şi a mai trebuit să cheltuiască sume importante pentru ecologizare, sute de mii de euro în total. Dar, dintre toţi producătorii clasici, cei mai afectaţi sunt cei pe cărbune şi gaze naturale. Aceştia trebuie să achiziţioneze certificate CO2 pentru că materia primă pe care o utilizează poluează. Sigur, este de preferat să trăim într-un mediu curat! Altminteri, plătim cu toţii ceea ce se numesc “externalităţi”: de la schimbări climatice (cu toate consecinţele negative, inclusiv în plan economic, cauzate de inundaţii, secetă, ierni extrem de friguroase şi veri toride, uragane etc.), poluare (precum ploile acide, ce pot afecta producţia agricolă şi, în consecinţă, preţurile şi cantităţile de alimente), turism (poluarea lacurilor, a plajelor etc.), până la tratamente medicale şi decese (cauzate tot de poluare) şi ale căror costuri sunt greu de cuantificat (de exemplu, analizând absolut “la rece” şi doar din punct de vedere economic, un deces poate însemna un numai sumele cheltuite de societate cu educaţia unei persoane, ci şi sumele pierdute pentru că acea persoană nu a mai produs un număr important de ani, de exemplu până la pensionare). Dar, pe lângă problema externalităţilor, se pun sunt, însă, şi altele, la fel de complexe, cel puţin în România de astăzi: dacă nu se mai produce suficientă energie electrică, ar mai putea românii să stea fără “lumină”? Sau fără aer condiţionat? Sau fără frigider? Şi asta în condiţiile în care un există suficientă capacitate de import şi nici suficienţi producători de energie din surse regenerabile! Şi chiar dacă ar fi capacitate de import, care ar fi preţurile energiei? Astfel, apar probleme în ceea ce priveşte competitivitatea produselor româneşti (cu toate consecinţele ce decurg de aici, de la creşterea importurilor, scăderea exporturilor, diminuarea veniturilor bugetare, diminuarea veniturilor populaţiei şi până la falimente şi şomaj), dar şi probleme privind siguranţa în aprovizionarea cu energie. De exemplu, pagubele provocate, în anul 1977 de un blackout al energiei de 4 ore, în luna mai, au fost aproape duble faţă de cele provocate de cutremurul din martie. În aceste condiţii, trebuie găsit un echilibru între respectarea condiţionalităţilor de mediu şi siguranţa în aprovizonarea cu energie electrică, la preţuri corecte. Altminteri, riscăm să ne prăbuşim!

CE Oltenia ”se zbate” să supravieţuiască

Dintre producătorii de energie, cei mai afectaţi sunt cei ce utilizează cărbunele ca materie primă. Iar dintre aceştia, doar Complexul Energeti (CE) Oltenia (CEO) şi aceasta pentru că al doilea complex energetic de cărbune, cel de la Hunedoara, nu se conformează!

Reamintim, pentru a limita emisiile de gaze cu efect de seră, care determină schimbările climatice pe care le resimţim cu toţii, legislaţia europeană şi naţională prevăd anumite norme ce trebuie respectate. Pe principiul „poluatorul plăteşte”, cei mai mari poluatori, pe lângă că trebuie să-şi reducă emisiile poluante, trebuie să achitiţioneze şi certificate de emisii (CO2). Uniunea Europeană a introdus, prin Directiva 2003/87, o schemă de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, un mecanism de reducere a emsiilor, care se bazează pe principiul „limitare – tranzacţionare” (EU ETS – Emissions Trading System al UE).

Acelaşi mecanism introduce certificatele de emisii de gaze cu efect de seră (EUA – European Union Allowance), un titlul care conferă unei instalaţii dreptul de a emite o tonă de CO2 echivalent. Potrivit legislaţiei în vigoare, o termocentrală pe cărbune trebuie să achiziţioneze un certificat CO2 pentru fiecare megawatt de energie produs.

Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii Europene (EU ETS) s-a aplicat în prima fază pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2007, iar a doua fază în perioada 2008 – 2012, corespunzând primei perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto. România participă la schema Uniunii Europene de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră de la data aderării la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007). Cea de-a treia etapă a schemei EU ETS are o durată de opt ani, în intervalul 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2020.

Dacă, la început, un certificat CO2 se tranzacţiona la preţuri de circa 2 – 3 euro, astăzi preţul unui certificat a depăşit 18 euro! De exemplu, pe 21 august, pe piaţa primară a bursei “EEX“ de la Leipzig, un certificat EUA se tranzacţiona cu 18,55 euro. La o producţie de circa 2.000 MWh în fiecare oră, CE Oltenia are de plătit, zilnic, aproape un million de euro (890.400 euro)! Fix acum un an, pe aceeaşi piaţă, un certificat de tranzacţiona cu 5,81 euro! Astfel, la o producţie tot de 2.000 MWh/h, CE Oltenia plătea, anul trecut, circa 280.000 euro. CEO plăteşte, astăzi, cu peste 600.000 de euro, zilnic, mai mult decât anul trecut!

În acest an, până acum, CE Oltenia a produs circa 9 TWh de energie electrică (9.000.000 MWh).

La începutul anului, preţul unui certificat CO2 era de aproape 8 euro, pentru ca în februarie să ajungă la 9 euro, în martie – 10 euro, în aprilie – 12 euro, în mai – 13 euro, în iunie – 15 euro, în iulie – 15 euro, iar în august – 18 euro. Şi nu dă semne că s-ar opri!

La un calcul absolut aproximativ şi la o producţie de 1,1 TWh pe lună, CE Oltenia ar trebui să plătească, pentru luna ianuarie, 8,8 milioane euro pentru certificatele CO2, pentru februarie – 9,9 milioane euro, pentru martie – 11 milioane euro, pentru aprilie – 13,2 milioane euro, pentru mai – 14,3 milioane euro, pentru iunie – 16,5 milioane euro, pentru iulie – 16,5 milioane euro, iar pentru august – 19,8 milioane euro, în total 110 milioane euro! Şi asta doar pentru 8 luni din an, când preţurile au fost mai mici!

Astfel, CE Oltenia, cu cât produce mai mult, cu atât plăteşte mai mult! În plus, potrivit datelor prezentate de reprezentanţii companiei, CE Oltenia a vândut aproape jumătate din energia pe care o produce în anul 2018 la un preţ mediu de 225 lei/MWh. Dacă, din acest preţ scădem costul certificatului CO2, pentru CE Oltenia mai rămân doar aproape 142 lei/MWh. Sub costul de producţie, de circa 180 lei/MWh!

De remarcat, termocentralele trebuie să facă şi investiţii pentru conformarea la condiţionalităţile de mediu, astfel încât să atingă parametrii prevăzuţi de legislaţie. Astfel, acestea pot produce şi cumpăra certificate CO2 doar dacă ating aceşti parametri. CE Oltenia, de exemplu, a investit peste un miliarde de euro în proiecte de mediu.

În ceea ce priveşte Complexul Energetic (CE) Hunedoara (CEH), celălalt producător de energie din cărbune, nu putem comenta absolut nimic! Pentru că acesta nu a plătit aproape niciodată certificatele CO2! De remarcat, banii din aceste certificate ajung la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM). Dacă o companie nu-şi îndeplineşte cota de certificate, i se aplică o amendă de 100 euro/certificat neachiziţionat, precum şi obligaţia de a cumpăra certificatele, la preţurile curente. Datoria CEH către AFM este de aproape jumătate de miliard de euro!

Nici termocentralele pe gaze nu o duc mai bine!

Pe de altă parte, nici termocentralele pe gaze „nu se simt prea bine”! Şi acestea trebuie să achiziţioneze certificate CO2, dar unul pentru fiecare 2 megawaţi produşi. Astfel, la costul de producţie al unui megawatt la centrala Petrom de la Brazi, Romgaz de la Iernut sau Elcen Bucureşti se mai adaugă alţi 9 euro, costul cu certificatele CO2.

De remarcat, de la începutul anului până în prezent, Romgaz a produs aproximativ 700.000 MWh de energie electrică, Petrom – 3.200.000 MWh, iar ELCEN Bucureşti – 1.600.000 MWh. La un calcul absolut sumar, sumele ce ar putea fi plătite de aceste termocentrale, în primele 8 luni ale anului, ar ajunge la circa 70 milioane de euro.

Astăzi, termocentralele produc circa 1.200 MWh/h. La această producţie, costul acestora cu certificatele CO2 se ridică la 270.000 euro!

Cum termocentralele pe cărbune au produs, pe 21 august, circa 2.000 MWh/h, iar cele pe gaze – 1.300 MWh/h, înseamnă că, într-o singură zi, certificatele CO2 majorează factura la electricitate a tuturor consumatorilor, industriali şi casnici cu aproximativ 1,2 milioane de euro!

Singurul care are ceva de câştigat din vânzarea de certificate CO2 este statul! Numai în luna iulie, din comercializarea a 4.858.000 certificate (EUA), Ministerul Finanţelor a încasat 78.977.200 euro, iar din cele pentru aviaţie (EUAA) – 312.195 euro. În luna iunie, statul a încasat 18,6 milioane de euro (pe 3,76 de milioane de certificate), în martie – 46,9 milioane de euro (4,51 milioane de certificate), iar în februarie – 38,8 milioane de euro (4,16 milioane de certificate). Astfel, pentru numai 4 luni pentru care am reuşit să colectăm datele, statul a încasat aproape 80 milioane de euro!