Exporturi de energie electrică de 250 mil. €, 12% din producţie

Data: 8-01-2015

Sursa: ZIARUL  FINANCIAR

Exporturile de energie au ajuns anul trecut la un nivel record, depăşind nivelul din 2008, circa 12% din producţia de electricitate locală mergând peste graniţe, în Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

Chiar dacă volumele exportate au fost mai mari decât cele din 2008, cel mai bun an pentru economia locală, preţurile sunt încă sub nivelul de atunci, astfel că valoarea energiei exportate a ajuns la aproape 250 mil. euro faţă de cele 360 mil. euro din 2008, potrivit estimărilor ZF.

Potrivit datelor publicate de Reţeaua Europeană a Operatorilor Sistemelor de Transport al Energiei (ENTSO-E), România a exportat anul trecut circa 7,28 TWh de energie electrică. Nivelul este cu 54% mai mare comparativ cu totalul anului 2013 şi îl depăşeşte chiar pe cel înregistrat în 2008, când de pe piaţa locală au plecat spre vecini 7 TWh. Datele disponibile pe ENTSO-E sunt pentru primele zece sau unspreze luni ale anului trecut, în funcţie de destinaţia de export. 

Creşterea exporturilor de energie a fost strâns legată de anumite evenimente din regiune. De exemplu, în prima parte a anului trecut energia produsă în România a echilibrat deficitul provocat de o avarie la o centrală electrică pe cărbune din Bulgaria, în timp ce exporturile către Serbia au atins un vârf la mijlocul lunii mai, când inundaţiile provocate de ploi abundente au tăiat alimentarea cu energie a unor localităţi şi au determinat închiderea unor termocentrale şi hidrocentrale sârbeşti.