EXCLUSIV Se modifică OUG 114. Cine va mai primi gaz la preț plafonat și ce câștigă firmele din energie

Data: 25-03-2019

SURSA:CAPITAL

OUG 114 se modifică, cel puțin în ceea ce privește zona de energie, au arătat, pentru Capital, surse guvernamentale. Autoritățile au luat, se pare, în calcul propunerile venite de la companiile din energie și au decis să sprijine investițiile din domeniu și să reducă aria de aplicare a plafonului pe prețul gazelor.

OUG 114 va fi modificată în punctele esențiale care vizează domeniul energetic. Una dintre măsuri, susțin surse guvernamentale, va fi limitarea plafonării prețului la gaze pentru consumatorii vulnerabili și doar în cazul gazelor produse on shore, adică nu și cele extrase de pe fundul mării.  “ Primăriile vor stabili cine sunt consumatorii vulnerabili, în fiecare Unitate Administrativ Teritorială”, au arătat sursele citate.

Noțiunea de consumator vulnerabil este definită diferit în țările din Uniunea Europeană. În România se merge pe o așa numită definiție explicită a acestui tip de consummator, potrivit căreia “Consumatorii sunt definiţi drept vulnerabili în baza caracteristicilor socio-demografice (ex. vârstă, sănătate) sau conjuncturale (ex. familie monoparentală, şomaj) ale acestora.”

În prezent, toți consumatorii casnici primesc gaz la preț plafonat (68 lei/Mwh), iar consumatorii industriali ar urma să primească gaze la un preț maxim calculat ca mix între prețul pentru consumatori, iar plafonul se aplică atât pentru gazele produse on shore cât și pentru cele extrase off shore.

Potrivit surselor Capital, eliminarea plafonului pentru gazele extrase din largul mării este o măsură menită să “calmeze” companiile care au contractat deja perimetre în Marea Neagră și ar urma să înceapă exploatarea din 2021-2022. De altfel, inclusiv reducerea ariei de aplicare a plafonării este o propunere făcută anterior de companii.

Complexurile energetice, protejate. Stimulente pentru investiții

În plus, mai arată sursele citate, s-a decis ca taxa de 2% pe profiturile companiilor din energie să nu se mai aplice producătorilor de energie electrică pe bază de cărbune și nici CET-urilor. Este o măsură menită să protejese marile complexuri energetice, cum ar Complexul Energetic Oltenia, care au zeci de mii de angajați și care, oricum, vor fi obligate să facă investiții substanțiale în măsuri de protecție a mediului.

De asemenea, ar urma ca investițiile în domeniu să fie stimulate prin modificarea parametrilor specifici.