Economie / Afaceri Consiliul Concurenţei susţine formarea unor companii energetice bazate pe mai multe surse de producţie pentru a putea concura cu cele europene

Data: 5-11-2015

Sursa: ADEVARUL

Consiliul Concurenţei apreciază că formarea unor companii energetice bazate pe mai multe surse de producţie, faţă de una acum, ar avea drept consecinţă un risc mai mic faţă de fluctuaţiile meteo şi ar duce la economie de resurse şi o concurenţă mai bună cu cele europene.

În acest context, dat fiind faptul că la momentul actual, accentul se pune tot mai mult pe flexibilitatea capacităţilor de producţie şi pe o cât mai bună adaptare la acoperirea cererii de energie în condiţii de risc minim şi de economie de resurse, autoritatea de concurenţă apreciază ca adecvată luarea unor măsuri de diversificare a portofoliului capacităţilor de producere deţinute de întreprinderile ce activează pe piaţa de energie electrică. Modul în care este organizat în prezent sectorul de producere a energiei electrice expune companiile la riscuri suplimentare de gestionat, fiind de natură a le poziţiona într-o poziţie inferioară faţă de concurenţii acestora la nivel european“, se arată într-un raport al Consiliului Concurenţei.

Instituţia arată că diversele proiecte ale autorităţilor de a restructura/reorganiza sectorul de energie electrică au reliefat necesitatea realizării unei evaluări referitoare la capacitatea producătorilor de energie electrică din România de a concura pe pieţele pe care activează. „Proiectele în discuţie au avut ca principal argument faptul că producătorii de energie electrică din România se află în imposibilitatea de a concura în mod real, deoarece au în portofoliu tehnologii care utilizează, în principal, o singură sursă de combustibil (şi, implicit, au costuri substanţial diferite). Legat de această situaţie, unii dintre respondenţii la chestionarele adresate de Consiliul Concurenţei apreciază că structura adoptată la nivel naţional creează producătorilor dificultăţi în a-şi gestiona eficient resursele şi a-şi acoperi riscurile generate în special de condiţiile meteo“, potrivit raportului.

Dezavantajare pe zone de transport

În privinţa transportului energiei electrice (inclusiv distribuţia), Consiliul Concurenţei consideră că actualul mecanism de tarifare, diferenţiat pe zone geografice, afectează concurenţa, fără a aduce beneficii consumatorilor sau să fie justificat de siguranţa Sistemului Energetic Naţional. La nivelul României, cele două componente ale tarifului de transport, respectiv tariful de introducere a energiei electrice în reţea şi tariful de extragere a energiei electrice din reţea, sunt reglementate diferenţiat pe zone geografice distincte. Astfel, există 7 zone geografice pentru care tariful componentei de introducere în reţea este diferit, iar pentru componenta de extragere există un număr de 8 zone pentru care se percep tarife diferite.

Consumul de energie va ajunge în 2017 la nivelul din 2011

Potrivit analizei realizate de Concurenţă, la nivel naţional, consumul de energie electrică a înregistrat, în perioada 2011 – 2014, o scădere continuă, iar pentru perioada imediat următoare s-a apreciat că acest trend descrescător urma să se stabilizeze. „Cu toate acestea, chiar dacă luăm în considerare scenariul favorabil, consumul de energie electrică înregistrat în România va ajunge, cel mai devreme în anul 2017, la nivelul celui înregistrat în anul 2011. Aşadar, luând în considerare prognozele de consum realizate de operatorul de transport, se apreciază că, până în anul 2020, consumul de energie electrică la nivel naţional nu va înregistra o creştere accelerată“, se mai arată în raport.