ANALIZA MODULUI DE FUNCTIONARE A PIETEI DE ENERGIE, NECESARA PENTRU ARMONIZAREA INTERESELOR TUTUROR PARTICIPANTILOR

Data: 3-02-2017

  Complexul Energetic Oltenia apreciaza demersul autoritatilor abilitate de a analiza modul de functionare a pietei de energie electrica.
Ne exprimam increderea ca analiza modului de functionare a pietei de energie electrica, cat si a modului in care aceasta piata a raspuns conditiilor extreme, va conduce la un progres al actualului cadru de reglementare ce va armoniza interesele tuturor participantilor : furnizori, traderi, producatori de energie din surse clasice si producatori de energie din surse regenerabile, operatori de distributie si transport si, nu in ultimul rand, consumatori.

  Consideram ca o astfel de analiza trebuie sa fie exhaustiva si, desi pornita de la pretul tranzactiilor realizate pe pietele angro pe termen scurt, sa ia in considerare si volumul exagerat de mare al tranzactiilor pe termen scurt  in corelare cu cele realizate pe termen lung si cu preturile incredibil de mici oferite pe piata cu amanuntul.
De asemenea, analiza ar trebui sa ia in considerare si modul in care, in ultimii ani, sistemul energetic a putut raspunde situatiilor deosebite, in conditiile in care, in viitor, fara o sustinere anuala constanta, producatorii de energie din surse clasice, din ratiuni economice, nu vor mai avea capacitatea fizica pentru a mentine siguranta sistemului energetic. Aceasta, si in situatia in care sectorul de producere a energiilor regenerabile, puternic subventionat, se confrunta de asemenea cu probleme specifice, iar conditiile extreme care au afectat toata Europa, au afectat acum si categoria furnizorilor si a traderilor care aduc lichiditate pe piata.

  Complexul Energetic Oltenia isi exprima disponibilitatea de a contribui la analiza modului de functionare a pietei de energie electrica alaturi de alti participanti, in scopul imbunatatirii cadrului de reglementare.

  Complexul Energetic Oltenia este unul din cei mai mari producatori de energie electrica din Romania, avand 11 grupuri energetice cu o capacitate totala instalata de 3240 MW.
In perioada de iarna, CE Oltenia a oferit pe pietele de energie electrica toata energia disponibila, functionand cu o medie de 8 grupuri energetice (minimum 6 si maximum 11 grupuri in perioada de ger), cu o putere medie orara de pana la 2900 MW in perioadele zilei cu valori maxime ale consumului de energie in care a acoperit o cota de max. 30% din productia de energie din SEN, asigurand totodata servicii de sistem orare de cca 380 – 400 MW.